Subiect "pensie anticipata partiala" Deschis de Veres Janos la data: 09/15/2019 6:45am
Pagina curenta: 1 din 1 Mergi la pagina: 1
pensie anticipata partiala
Scris de: Veres Janos la data: 09/15/2019 6:45am
Gen:
Data nasterii:22.09.1955
Stagiul de cotizare:39 ani
Alte date: pensie boala 1 an - 1999 oct-2000 oct
Intrebare:Buna ziua,
Apreciez foare mult informatiile de pe site-ul dvs.
Doresc sa ma pensionez anticipat partial de la 1 dec.2019, sau ian. 2020
Am efectuat simularea cu programul dvs., dar am doua nelamuriri :
1. beneficiez de spor vechime 25% din 2000 pina in prezent, iar din anul 2000 am avut sporuri de stress acordate cu 10% (oct.2000-mai 2004),5% (03.2007-10.2007), 7% (11.2007-04.2011), 10%(05.2011-12.2014) pe care am introdus cumulat in coloana %, neavind mai multe coloane. Am procedat corect ?
2. Din luna 11 2017 s-a modificat salariul prin reducere si acordarea de spor pentru functia de sef birou (anterior cuprins in salar) pe care am introdus in coloana "Spor fix", suma acordata fiind numai pentru zilele efectiv lucrate. Am procedat corect ?
V-as ruga sa faceti o verificare asupra datelor introduse si rezultate inainte sa inaintez dosarul pentru pensionare la Casa de pensii.
Multumesc
Cu respect
Veres Janos
Re: pensie anticipata partiala
Scris de: la pensie la data: 09/16/2019 3:56am
Am verificat datele introduse de dv in programul de calcul pensie si avem urmatoarele observatii :
1 Anul universitar incepe la 01 octombrie si se termina la 30 septembrie a anului urmator cu exceptia ultimului an in cazul cand angajarea se face inainte de 01 octombrie.
Avand in vedere aceasta codul corect in luna septembie 1975 este “- “ iar in lunile iulie si august 1979 este “F”.
2 Nu ati introdus sporul de vechime inainte de 01 aprilie 1992, care se acorda automat asa cum explicam noi pe forum la pagina de la adresa de mai jos:
http://www.lapensie.com/forum/spor-de-vechime.php
Corect pentru dv este urmatorul spor de vechime
Intre septembrie 1983 - august 1984 3 %
Intre septembrie 1984 - august 1989 6 %
Intre septembrie 1989 - martie 1992 9 %
Daca in aceasta perioada mai aveti si alte sporuri in % le cumulati
3 In privinta sporurilor indicate de dv in mesaj va precizam ca ati procedat corect, sfatuindu-va ca sa mai verificati odata daca sporurile introduse separat nu sunt incluse si in salariul introdus in coloana salarii tarifare pentruca in perioadele mentionate de dv intstructiunile de completare a carnetelor de munca prevedeau ca aceste sporuri sa fie incluse in salariul inscris in carnetul de munca.
In perioada dupa 01 aprilie 2001 se iau in calculul pensiei sumele pentru care s-a platit contributie de asigurari sociale (CAS). Aceste sume sunt inregistrate in arhiva electronica a Casei de pensii si le puteti obtine cerand la Casa de pensii sa va elibereze “Situatia stagiului de cotizare dupa 01 aprilie 2001”.
4 La calculul pensiei anticipate partiale nu se iau in calcul stagiile de cotizare asimilate pentru stagiul militar, studii universitare si pensie de invaliditate, acestea se iau in calcul la pensia pentru limita de varsta.
Pentru usurinta calculului nu trebuie sa stergeti aceste perioade din program ci procedati astfel:
a) Calculati punctajele anuale pentru stagiile de cotizare asimilate, pe care le gasiti facand click pe butonul “Datele introduse” de pe oricare pagina anuala de date.
Pentru stagiile asimilate pentru stagiul militar si studii universitare gasiti punctajele anuale evidentiate separat. Pentru stagiul de cotizare asimilat pentru pensie de invaliditate gr II de un an se acorda un punctaj suplimentar de 0,55 puncte anuale.
c) Calculati punctajul anual total pentru pensia anticipata partiala scazand suma punctajelor calculate la litera a) din totalul de puncte anuale realizate
d)- Calculati punctajul mediu anual necorectat impartind suma punctajelor anuale calculate la punctul c) la stagiul complet de cotizare care in cazul dv este 35 ani.
e) Calculati punctajul mediu anual corectat inmultind punctajul mediu necorectat calculat la punctul d) cu indicele de corectie din anul iesirii la pensie
f) Calculati valoarea pensiei inmultind punctajul mediu corectat calculat la litera e) cu valoarea punctului de pensie din data iesirii la pensie.
Daca va este dificil sa faceti aceste calcule reveniti dupa ce faceti corectiile de la punctele 1-3 si va facem noi aceste calcule.
Va multumim pentru aprecierea muncii noastre.
Re: pensie anticipata partiala
Scris de: Veres Janos la data: 09/17/2019 8:24am
Gen:
Data nasterii: 22.09.0955
Stagiul de cotizare:
Alte date:
Intrebare:
Multumesc pentru amabilitateaq si rapiditatea cu care mi-ati raspuns.
Am corectat cele de la pct-le 1 -3, referitor la perioada de facultate, respectiv vechimile pentru anii 1983 - 1992 ;
Am introdus vechime 15% pentru perioada 01.03.1992 - 03.08.1992 conform adeverintei obtinute de la locul de munca din 1992;
Pe perioada aug.1992 - sept.1999 am introdus doar salarul de incadrare cf. cartii de munca, societatea cu raspundere limitata neacordind sporuri la vremea respectiva.
Din oct.2000 si pina in prezent sunt introduse salariile tarifare (salar de incadrare), adaugindu-se la calcule sporurile de vechime si cele pentru stress cf. statelor de plata; aceste sporuri au fost cuprinse in baza de calcul pentru CAS, respectiv CASS;
Calculele propuse de dvs. mi se par mai dificile; Nu am inteles de ce am stagiul complet de cotizare 35 de ani, cum ati mentionat la pct. d); eu am estimat 38 ani (2019 - 1980 - 1 an pensie) ;
V-as ruga daca aveti amabilitatea sa efectuati calculele promise.
Cu multe multumiri si respect,
Veres Janos
Re: pensie anticipata partiala
Scris de: la pensie la data: 09/17/2019 11:20am
Mai intai sa lamuresc conceptul de stagiu complect de cotizare.
Acesta nu este stagiul total realizat ci este un stagiu de cotizare pe care trebuie sa-l realizeze o persoana pentru a beneficia de anumite drepturi cum ar fi : pensie anticipata partiala, reducerea varstei de pensionare pentru stagiul de cotizare in grupele de munca etc. Acesta este stabilit in anexa 5 la legea pensiilor 263/2010 in functie de data de nastere. Pentru barbatii nascuti dupa 01 aprilie 1950 stagiul complet de cotizare este de 35 ani. In cazul acestor persoane punctajul mediu se calculeaza impartind suma punctajelor anuale la stagiul complet de cotizare de 35 ani. Acest mod de calcul este mai avantajos pentru dv decat acela la care s-ar imparti la stagiul total de cotizare lucrat de 39 ani.

Calculul propus de noi pentru pensia anticipata partiala este urmatorul :
c) Din totalul de puncte anuale iesit din calculul cu programul de pe site de 52,25889 puncte scadem :
- puctajul pentru stagiul militar in anii 1974 si 1975 = 0,48578 puncte
- puctajul pentru studii universitare in anii 1975 - 1979 = 2,37707 puncte
- puctajul pentru perioada de pensie de invaliditate in anii 1999 si 2000 = 0,55 puncte
52,25889 - 0,48578 - 2,37707 - 0,55 = 48,84604 puncte anuale pentru pensia anticipaa
d) Punctaj mediu anual necorectat
48,84604 / 35 = 1,39560
d1) Diminuare punctaj pensie anticipata partiala (am uitat sa o precizam in raspunsul anterior)
Daca va pensionati in 22 octombrie 2019 pana la data de 22 septembrie 2020 cand aveti dreptul la pensie pentru limita de varsta beneficiati de o anticipare de 11 luni care se inmultesc cu 0.3 % (pentru depasirea cu 4 ani a stagiului complet de cotizare)
11 X 0,3 = 3,3 %
d2) punctaj mediu diminuat necorectat :
1,39560 X 0,967 = 1,34955 puncte
e) punctajul mediu anual corectat, daca iesiti la pensie anticipata in anul 2019
1,34955 X 1,20 = 1,61946 puncte
f) valoarea pensiei anticipate partiale
1,61946 X 1265 = 2048,62 lei rotunjit 2049 lei.
Pagina curenta: 1 din 1 Mergi la pagina: 1