Subiect "Calculul perioadei de șomaj la pensie" Deschis de Daniel Nicusor la data: 11/17/2021 3:39pm
Pagina curenta: 1 din 1 Mergi la pagina: 1
Calculul perioadei de șomaj la pensie
Scris de: Daniel Nicusor la data: 11/17/2021 3:39pm
În perioada 01.01.2002 - 30.07.2002 am avut șomaj. La data de 01.03.2002 a intrat în vigoare legea 76/2002, în care se stipulează că nu se mai calculează ca vechime în muncă perioada în care ești în șomaj.
Având în vedere noua reglementare, eu am vechime în muncă:
- doar 2 luni, până la intrarea legii 76/2002 în vigoare, sau
- 6 luni, toată perioada de șomaj, având în vedere că am avut șomaj înainte de intrarea în vigoare a legii 76/2002.

Mulțumesc.
Re: Calculul perioadei de șomaj la pensie
Scris de: la pensie la data: 11/18/2021 9:45am
Nu cunoastem prevederea din legea 76/2002 care stipuleaza ca nu se mai calculeaza ca vechime in munca perioana de somaj.
In legea pensiilor 19/2000 valabila in perioada 01 aprilie 2001 - 31 decembrie 2010 deci in perioada in discutie se prevede :
Art. 8 alin (1) : Constituie stagiu de cotizare perioadele in care persoanele au platit contributii de asigurari sociale in sistemul public din Romania,
Art 5 alin (1) : In sistemul public sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii :
......
III Persoanele care beneficiaza de drepturi banesti, lunare ce se suporta din bugetul asigurarilor pentru somaj, in conditiile legii, denumite in continuare someri.
In concluzie in perioada in care ati primit indemnizatie de somaj, (6 luni) AJOFM care a platit indemnizatia de somaj a platit si contributia de asigurari sociale (CAS), tot din bugetul asigurarilor pentru somaj si acea perioada este considerata stagiu de cotizare.
Puteti verifica existenta acestor date cerand la Casa de pensii "Situatia stagiului de cotizare dupa 01 aprilie 2001" sau deschizand un cont pe numele dv pe site-ul Casei Nationale de Pensii Publice.
Pagina curenta: 1 din 1 Mergi la pagina: 1