Subiect "Pensie limita de varsta" Deschis de Aurel la data: 06/22/2022 8:50am
Pagina curenta: 1 din 1 Mergi la pagina: 1
Pensie limita de varsta
Scris de: Aurel la data: 06/22/2022 8:50am
Gen:M
Data nasterii:25.07.1962
Stagiul de cotizare:37 ani
Alte date:10 ani Grupa II
Intrebare:Cand pot iesi la pensie de orice fel? Daca ma pensionez anticipat partial dupa data de 25 noiembrie 2022 care ar fi procentul de penalizare? Multumesc!
Re: Pensie limita de varsta
Scris de: la pensie la data: 06/23/2022 2:35am
Conform legii pensiilor 263/2010 si a datei de nastere aveti dreptul la pensie pentru limita de varsta, fara reducerea varstei de pensionare pentru stagiul de cotizare lucrat in grupa de munca, in data de 25 iulie 2027 la varsta standard de pensionare de 65 ani si stagiul minim de cotizare de 15 ani.
Pentru stagiul de 10 ani intregi lucrat in grupa II de munca beneficiati de stagiu de cotizare suplimentar aferent grupelor de munca de 2 ani si 6 luni care se cumuleaza la stagiul de cotizare si realizati un stagiu total de cotizare de 39 ani si 6 luni.
Stagiul in grupa II a fost echivalat cu grupa “conditii deosebite”.
Pentru stagiul de 10 ani intregi lucrat in conditii deosebite beneficiati de o reducerea a varstei de pensionare cu 3 ani si 4 luni si va puteti pensiona cu pensie pentru limita de varsta la varsta de 61 ani si 8 luni adica in data de 25 martie 2024.
Aveti dreptul la pensie anticipata partiala, diminuata, la varsta de 60 ani adica in data de 25 iulie 2022. Diminuarea depinde de data la care o cereti si de stagiul de cotizare (in ani intregi) la data depunerii dosarului. Daca cereti pensie anticipata partiala in data de 25 noiembrie 2022 si atunci aveti stagiul de cotizare de 39 ani intregi (incluzand si stagiul decotizare suplimentar aferent grupei de munca) diminuarea va fi de 4,80 % iar daca atunci stagiul de cotizare este de 40 ani intregi diminuarea va fi de 4 %.
Re: Pensie limita de varsta
Scris de: Aurel la data: 06/23/2022 3:52am
Gen:M
Data nasterii:25.07.1962
Stagiul de cotizare:
Alte date:
Intrebare:Mulțumesc pentru răspuns. În cazul în care nu se ține cont de grupă în termen de 30 zile va trebui sa acționez în instanță. 1. În această perioadă voi primi pensia anticipată partial cu o penalizare mult mai mare? 2. In cazul în care voi avea caștig în instanța la varsta de 61 ani si 8 luni va trebui sa fac cerere pentru trecere la pensie pt limită de varsta? Vă mulțumesc!
Re: Pensie limita de varsta
Scris de: la pensie la data: 06/23/2022 7:56am
In cazul in care nu este recunoscut stagiul de cotizare lucrat in grupa de munca si cereti pensie anticipata partiala in data de 25 noiembrie 2022, iar atunci aveti stagiul de cotizare de 37 ani intregi diminuarea va fi de 22,40 %.
Daca deschideti actiune in justitie si aveti castig de cauza :
- Vi se acorda reducerea varstei standard de pensionare de 3 ani si 4 luni si vi se recalculeaza diminuarea pensiei anticipate partiale.
- Pensia recalculata vi se acorda de la depunerea dosarului de pensie, 25 noiembrie 2022, daca in instanta nu mai depuneti acte suplimentare fata de cele depuse la dosarul de pensie sau de la data emiterii hotararii judecatoresti daca in instanta mai depuneti acte suplimentare fata de cele depuse la dosarul de pensie.
- Daca aveti castig de cauza in justitie si vi se recunoaste stagiul de cotizare de 10 ani lucrat in grupa II de munca la varsta de 61 ani si 8 luni pensia anticipata partiala se transforma din oficiu (fara cerere) in pensie pentru limita de varsta.
Pagina curenta: 1 din 1 Mergi la pagina: 1