Situația de fapt:
Termen revizuire medicală luni, 27 iulie 2026.
Vârsta standard de pensionare sâmbătă, 24 iulie 2027.
Situația de drept:
Pensionarii de invaliditate sunt supuşi periodic revizuirii medicale, în funcţie de afecţiune, la intervale cuprinse între un an şi 3 ani, până la împlinirea vârstelor standard de pensionare, la termenele stabilite de medicul expert al asigurărilor sociale.
Întrebare:
Cum se va emite decizia medicală la termenul de revizuire din data de 27 iulie 2026, în condițiile în care perioada până la atingerea vârstei standard de pensionare este mai mică cu 3 zile față de perioada minimă de 1 an???
Pe ce perioadă se emite decizia medicală dacă în lege perioada minimă este de 1 an, dar pensionarul este revizuibil până la împlinirea vârstei standard de pensionare?
Ce dată se va înscrie în formularul deciziei medicale ca termen de revizuire, sau ce se va înscrie în rubrica respectivă la data emiterii deciziei la termenul din 27 iulie 2026?!

Gen:
Data nasterii:
Stagiul de cotizare:
Alte date:
Intrebare:
Mai mult ca sigur se v-a scrie nerevizuibil conform art.69 alin.1 lit. B din Lg 360/2023

Constanta :

Eu cred că este foarte simplu, nu va mai prezentați la revizuire deoarece la data menționată sunteți deja pensionat la limită de vârstă. Trebuie doar sa îi notificați in scris pe cei de la casa de pensii.
Mulțumesc pentru răspunsuri!
Dar pe mine mă interesează aplicarea legii.
Cum trebuie să procedeze medicul expert când completează decizia medicală la data de 27 iulie 2026?

Ovidiu Iftene :
Intrebare:
Mai mult ca sigur se v-a scrie nerevizuibil conform art.69 alin.1 lit. B din Lg 360/2023
Ar fi o soluție!
Dar la data de 27 iulie 2026 pensionarul este "revizuibil" până la împlinirea vârstei standard de pensionare!
Dar, termenul privind vârsta standard este mai mic de un an, și perioada minimă pentru care se emite decizia este de un an.
Nu am găsit în legislație nici un articol care să aibă în vedere această situație.
Cum se procedează la emiterea deciziei medicale în ultimul an înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare?
constanta :

Exact cum v-am explicat mai sus . Sunt direct interesat fiind pensionar de invaliditate si urmaresc toate legile de ani de zile plus ca pe niste grupuri de pensii vad decizii medicale postate de diferite persoane pensionate de invaliditate . Am vazut o decizie medicala si pt cateva zile ,omul fiind in pragul pensionarii la limita de varsta . Si ar fi fost inca o varianta ca la ultima revizuire sa-i fi dat omului pt un an si ceva si totul era rezolvat ! Dar....
Consideram ca problema este falsa deoarece :
- Daca pensionarul a realizat stagiul complet de cotizare, contributiv este nerevizuibil daca are varsta mai mica cu pana la 5 ani fata de varsta standard de pensionare conform art 69 alin (1) litera b, din legea pensiilor 360/2023. Daca este programat dupa aceasta varsta cu pana la 3 ani este obligat sa se prezinte la revizuire.
- Daca pensionarul nu a realizat stagiul complet de cotizare contributiv, este nerevizuibil incepand cu data in care a indeplinit varsta standard de pensionare, in exemplu concret 24 iulie 2027. Deci este sarcina comisisi de revizuire sa nu programeze pensionarul de invaliditate la revizuire in data in care implineste varsta standard de pensionare deoarece in acea data pensia de invaliditate se transforma in pensie pentru limita de varsta conform art 46 alin (1) din legea pensiilor 360/2023.

la pensie :
Consideram ca problema este falsa deoarece :
- Daca pensionarul a realizat stagiul complet de cotizare, contributiv este nerevizuibil daca are varsta mai mica cu pana la 5 ani fata de varsta standard de pensionare conform art 69 alin (1) litera b, din legea pensiilor 360/2023. Daca este programat dupa aceasta varsta cu pana la 3 ani este obligat sa se prezinte la revizuire.
- Daca pensionarul nu a realizat stagiul complet de cotizare contributiv, este nerevizuibil incepand cu data in care a indeplinit varsta standard de pensionare, in exemplu concret 24 iulie 2027.
Deci este sarcina comisisi de revizuire sa nu programeze pensionarul de invaliditate la revizuire in data in care implineste varsta standard de pensionare deoarece in acea data pensia de invaliditate se transforma in pensie pentru limita de varsta conform art 46 alin (1) din legea pensiilor 360/2023.
Conform celei de-a doua supoziții făcute, problema pusă nu este falsă!
Iar întrebarea se referă exact la ceea ce va stabili ca dată de programare pentru revizuire medicul expert.
Dacă stabilește o dată anterioară datei 24 iulie 2027 pentru termenul de revizuire, din nou, la acel termen, medicul expert trebuie să stabilească un nou termen de revizuire!
Presupunând că stabilește în 2026 termen de revizuire 20 iulie 2027, în 21 iulie 2027 va fi aceeași situație!
Adică la termenul din 2026 pensionarul de invaliditate va avea mai puțin cu trei zile față de termenul de 1 an, iar în 2027 va mai avea 3 zile până la împlinirea vârstei standard de pensionare și tot va trebui trecut un termen de revizuire în rubrica aferentă în decizia medicală!
Totodată, în lege scrie că termenul de revizuire se stabilește de la 1 la 3 ani.
În 2026,fiind un termen de sub un an până la împlinirea vârstei standard de pensionare!
Logic, ar trebui să se scrie în 2026 la rubrica termen de revizuire, "nerevizuibil".
Consider că în lege mai trebuie introdusă litera d). cu conținutul "pensionarul de invaliditate care nu are stagiul complet de cotizare și are mai puțin de 1 an până la împlinirea vârstei standard de pensionare și a cărui capacitate de muncă este diminuată, nu se mai revizuiește!
Bine, aproximativ redat!
Posibil ca să existe niște norme interne, instrucțiuni. Dar, potrivit legii, e aiurea! Nu s-au gândit la toate posibilitățile când au făcut legea.