Subiect "Punctaj suplimentar grupa I" Deschis de Istrate la data: 05/10/2010 1:46am
Pagina curenta: 1 din 1 Mergi la pagina: 1
Punctaj suplimentar grupa I
Scris de: Istrate la data: 05/10/2010 1:46am
Gen:F
Data nasterii:28.04.1957
Stagiul de cotizare:
Alte date:
Intrebare:
Buna ziua !
Doresc sa stiu daca aveti vreo explicatie la faptul ca la calcularea punctajului suplimentar se iau in calcul doar anii intregi nu si lunile. Eu spre exemplu am 14 ani si zece luni lucrati la grupa I, dar la acordarea punctajului suplimentar mi s-a luat in calcul 3,5 ( adica 50% din cei 7 ani de spor ) Am introdus datele la D-voastra si imi da 7,4166 puncte suplimentare.
Si inca ceva: acest punctaj se imparte la stagiul complet de cotizare conform lunii, anului in care se deschide dreptul de pensie.In cazul meu, la 26,16 ( adica stagiul era de 26 ani si 2 luni deci cele 16 sutimi rezultand din inpartirea la 12 a celor 2 luni).
In mare, cunoasteti situatia cu care m-am confruntat, dar am reusit ( am avut dreptate! ). Am facut cerere de recalcularea pensiei si prin urmare mi s-au dat si banii din urma adica din octombrie de cand aveam dreptul conform Ord. 100. Asa ca acum am 899 si nu 887. E o diferenta nu?
Revin la prima problema. Cum sa procedez sa imi obtin si diferenta de puncte?... ca doar vedeti ce ne asteapta..
Va multumesc anticipat si va felicit pentru noua ,,fata''
10.05.2010 Cu deosebita consideratie
Iuliana
Re: Punctaj suplimentar grupa I
Scris de: la pensie la data: 05/11/2010 2:05am
Ne bucuram pentru faptul ca ati avut castig de cauza privind stagiul de cotizare cu care se imparte punctajul suplimentar pentru stagiile in grupele I si II de munca. Asa cum am presupus a fost o gresala a programului de calcul.
In ceiace priveste modul de calcul a punctajului suplimentar acesta este corect calculat adica 3,5 puncte si pe aceasta tema am mai avut discutii cu ocazia mesajelor anterioare.
Repetam acest mod de calcul:
Conform art 16 din vechea lege a pensiilor 3/1977 se acorda spor de vechime de 6 luni pentru un an lucrat in gr I deci dv aveti pentru 14 ani un spor de vechime de 3 ani si 6 luni. Faptul ca la stagiul in gr I nu se iau in calcul decat anii completi nu putem sa o explicam deoarece din textul articolului de mai sus se subintelege acest mod de calcul si asa s-a aplicat din anul 1977 cand a fost adoptata legea.
Faptul ca punctajul suplimentar se aplica numai pentru sporul de vechime rezulta din art I din OU 100/2008 care prevede :
“Asiguratii care au desfasurat activitati in locuri de munca incadrate in grupa I si/sau grupa II de munca, potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, beneficiaza de un numar suplimentar de puncte, dupa cum urmeaza:
a) 0,50 puncte pentru fiecare an de spor, respectiv 0,04166 puncte pentru fiecare luna de spor, acordat pentru vechimea realizata in activitatea desfasurata in grupa I de munca…”
Deasemeni si in programul de pe site-ul nostru daca introduceti sporul de 7 ani rezultatul este 3,5 puncte.
Este posibil sa fi calculat punctajul de peste 7 puncte introducand in calcul incorect tot stagiul de 14 ani si 10 luni. O perioada de timp pe site-ul nostru nu a fost precizat clar ca acest calcul se face pentru sporul de vechime nu pentru stagiul total in grupa de munca si poate din aceasta cauza ati facut aceasta confuzie.
Multumim pentru aprecieri.
Pagina curenta: 1 din 1 Mergi la pagina: 1