Pensia la limita de varsta

Prevederile legii pensiilor 19/2000

Vezi aici Prevederile legii pensiilor 263/2010
 

Pensia pentru limita de varsta se acorda asiguratilor care indeplinesc, cumulativ, la data pensionarii, conditiile privind varsta standard de pensionare si stagiul minim de cotizare realizat in sistemul public cumulat cu stagiile asimilate recunoscute de legea pensiilor din sistemul public de pensii.

Varsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei si 65 de ani pentru barbati. Atingerea varstei standard de pensionare se va realiza pana in decembrie 2014 prin cresterea varstelor de pensionare, pornindu-se de la 57 ani pentru femei si 62 ani pentru barbati, conform esalonarii prevazute in anexa nr.3 la legea 19/2000.

Varsta standard de pensionare a fiecarui asigurat in perioada esalonarii din anexa 3 este determinata in functie de data de nastere.

Varsta standard de pensionare poate fi redusa pentru: lucru in conditii deosebite, lucru in conditii speciale, lucru in conditii de handicap preexistent calitatii de asigurat, persecutati politic, prizonierat precum si femei care au nascut si crescut pana la 10 ani 3 sau mai multi copii. Reducerea varstei standard de pensionare are ca efect iesirea la pensie la limita de varsta la o varsta mai mica.

Stagiul minim de cotizare atat pentru femei cat si pentru barbati este de 15 ani. Cresterea stagiului minim de cotizare de la 10 ani la 15 ani se va realiza pana in decembrie 2014 conform esalonarii prevazute in anexa nr.3 la legea 19/2001.

Stagiul complet de cotizare este de 30 ani pentru femei si 35 ani pentru barbati. Cresterea stagiului complet de cotizare se va face de la 25 ani pentru femei si 30 ani pentru barbati pana in decembrie 2014 conform esalonarii prevazute in anexa 3 la legea 19/2000.

Stagiul complet de cotizare poate fi redus pentru lucru in conditii speciale si in conditii de handicap. In cazul lucrului in conditii deosebite se reduce numai varsta standard de pensionare nu si stagiul complet de cotizare. Reducerea stagiului complet de cotizare are ca efect cresterea punctajului pensiei.

Cuantumul pensiei

Calculul cuantumului pensiei pentru limita de varsta se face prin inmultirea punctajului pensiei cu valoarea unui punct de pensie anuntat de guvern periodic cel putin odata pe an.

Calculul punctajului pensiei se face prin:

  • calculul punctajului lunar prin impartirea venitului realizat intr-o luna la salariul mediu pe economie.
  • calculul punctajului mediu anual prin insumarea punctajele lunare din cursul unui an si impartirea la 12, indiferent cate luni sunt lucrate in acesl an.
  • punctajul total se obtine prin suma punctajelor medii anuale pe toata perioada de activitate, punctajelor pentru pensie suplimentara, punctajele suplimentare pentru stagiile in gr I si II de munca si puntajele pentru perioadele asimilate: asigurari sociale, stagiul militar, facultate.

Punctajului pensiei se obtine prin impartirea punctajului total la stagiul complect de cotizare.

 
Colaboram cu:
ACUM.tv
Bookata.com